Luni, 28 octombrie 2018, la sediul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a avut loc ședința publică de dezbatere a proiectului Ordonanței de Urgență pentru simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, proiect aflat în transparență decizională pe site-ul MCSI, din data de , în conformitate cu prevederile Legii 52/2003.
La eveniment au participat reprezentanți ai MCSI, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Asociației Operatorilor Mobili din România, Avocatului Poporului, Alianței Părinților, Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, Frăției Ortodoxe Sf. Gheorghe, Asociației Civice pentru Viață, Asociației Medici pentru Consimțământ Informat, Asociației Civice Dreptatea, Asociației Pro Decizii Informate, Asociației Angel, Asociației Sf. Arhanghel Mihail, Asociației culturale „Orante”, Centrului Medical Naturalia, mass-media, precum și cetățeni.
Reamintim tuturor că această OUG are ca fundamentare referințe clare, explicite la implementarea tehnologiile 5G în România. De asemenea reamintim că participarea noastră la această ședință publică a fost obstrucționată, cei care au trimis în termen cereri de participare nu au primit răspuns din partea Ministerul Comunicațiilor cu necesara și obligatoria confirmare de participare. Mulți fiind din provincie au renunțat să vină fără această confirmare, mai ales că numărul limită de participanți anunțat era de 50 de persoane.
Proiectul de OUG poate fi citit in forma lui originala in care puteti gasi de 7 ori referinta la 5G doar pe primele doua pagini, referință pe care o neagă în mod tendențios și mincinos Directorul General Adjunct al Ministerului Comunicatiilor Corneliu Mănescu.
Poziția Societății Civice prezente la Sedinta Publica din este exprimată în Memoriul National STOP 5G accesibil la: